CNLR > Olimpiade şi concursuri > Concursuri 2011-2012 > 2012 - Concursul pentru acces în clasele pregătitoare pentru marile şcoli din Franţa

2012 - Concursul pentru acces în clasele pregătitoare pentru marile şcoli din Franţa

Ambasada Franţei în România organizează cea de-a noua ediţie a Concursului pentru acces în Clasele pregătitoare ale Marilor Şcoli din Franţa (CPGE). 

Concursul, din iniţiativa Ambasadei Franţei în România, începând din anul 2004, se adresează numai elevilor din clasele a XII-a, care deţin cunoştinţe excelente de matematică, dar şi noţiuni de limbă franceză.

Primii doi candidaţi clasaţi, în urma acestui concurs, vor beneficia de burse acordate de Fundaţia Odon Vallet şi vor studia la Liceul Louis-le-Grand din Paris, timp de doi ani.

După cei doi ani de pregătire, elevii au posibilitatea de a susţine examenele de admitere pentru una sau mai multe şcoli de inginerie. Elevii care nu reuşesc să fie admişi într-o Grande Ecole, după cei doi ani de pregătire, pot continua studiile într-o universitate.

Concursul CPGE va fi organizat la Institutul Francez din România (Bucureşti) şi în cadrul direcţiilor sale regionale din Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara, simultan, luni, 19 martie 2012, începând cu ora 8:30. Testul constă într-o probă scrisă, în limba franceză, bazată pe cunoştinţele de matematică ale participanţilor.

Concursul  pentru acces în clasele pregătitoare pentru marile şcoli din Franţa va fi organizat şi la Colegiul Naţional "Liviu Rebreanu" Bistriţa, în ziua de 19 martie 2012, începând cu ora 8:30.

Înscrierile se fac până in data de 15 martie 2011, la Secretariatul CNLR.

Concursul pentru acces in clasele pregatitoare pentru marile scoli din Franta - detalii

3.5.2012 Florentina Danci.