Important

Informații utile privind intervalul 5, an școlar 2024-2025

INFORMAȚII UTILE

Din 5 mai a.c., pentru toate clasele din Colegiul Național „Liviu Rebreanu”, cursurile vor începe la ora 8.

ACCESUL ELEVILOR ÎN SPAȚIILE ȘCOLARE ASOCIATE CNLR

Accesul elevilor în spațiile școlare se realizează astfel:

·       până la ora 8:

-        poarta de pe strada Zimbrului, dintre parcul dendrologic și corpul C (școala cu clasele ciclului primar)

-        porțile de pe strada Ursului (poarta 1, lângă internat; poarta 2, între parcul dendrologic și corpul B)

-        poarta centrală situată pe Bulevardul Republicii.

·       după ora 8, singura cale de acces în Campusul CNLR este poarta centrală situată pe Bulevardul Republicii. Persoanele care intră în incinta unității de învățământ după ora 8 vor fi legitimate de personalul de pază și/sau de personalul propriu.

Conform art. 15, lit. l, din OME nr. 5707 din 1 august 2024 privind aprobarea Statutului elevului, elevilor le este interzis să părăsească perimetrul unității de învățământ în timpul programului școlar, cu excepția situațiilor prevăzute de regulamentul de organizare și funcționare al unității de învățământ sau a situațiilor de urgență, fiindu-le consemnate absențele în catalogul clasei.

Elevii majori pot părăsi perimetrul unității de învățământ în timpul programului școlar, cu informarea profesorului diriginte/a conducerii unității de învățământ, fiindu-le consemnate absențele în catalogul clasei. Instrumentul care demonstrează informarea dirigintelui/conducerii CNLR este biletul de ieșire, înregistrat la direcțiunea CNLR.

Ieșirea elevilor din campusul CNLR se realizează, la finalul cursurilor, pe următoarele porți de ieșire:

-        poarta de pe strada Zimbrului, dintre parcul dendrologic și corpul C (școala cu clasele ciclului primar);

-        poarta de pe strada Ursului (între parcul dendrologic și corpul B);

-        poarta centrală situată pe Bulevardul Republicii.

*

Programul secretariatului și al contabilității CNLR cu părinții și cu persoane din afara CNLR: 

- zilnic de la 8 la 9, marți și joi și în intervalul 16-18.

Pentru informații și planificarea audiențelor, trimiteți un e-mail pe adresa secretariat@cnlr.ro sau sunați la numărul de telefon 0363100438.

 

ACCESUL PĂRINȚILOR ÎN SPAȚIILE ASOCIATE CNLR

Conform art. 223 din Legea Învățământului Preuniversitar nr. 198/2023, personalul didactic de predare are dreptul la siguranță în exercitarea actului educațional și nu poate fi perturbat în timpul desfășurării activității didactice.

Accesul părinților/tutorilor/reprezentanților legali ai elevilor este permis în incinta unităților de învățământ asociate CNLR, dacă:

·       au fost solicitați/programați pentru o discuție cu un cadru didactic sau cu directorul/directorul adjunct al CNLR;

·       desfășoară activități în comun cu cadrele didactice;

·       depun o cerere/alt document la secretariatul CNLR;

·       participă la acțiuni organizate de părinți, aprobate de conducerea CNLR;

·       în alte situații speciale prevăzute de ROF al CNLR, cu aprobarea conducerii CNLR.


Repartiția sălilor de clasă și a diriginților, 2024-2025 pentru modulul 5

 

25.4.2025 Florentina Danci Anunțuri

2025, 12 aprilie: Liceenii de la LIVIU se întorc acasă!

💙💛Clădirea centrală a Colegiului Național „Liviu Rebreanu” din Bistrița va primi din nou elevii de liceu în sălile ei. Consolidată și modernizată din fonduri guvernamentale, prin CNI, și locale, din bugetul municipalității, va fi inaugurat oficial sâmbătă 12 aprilie 2025.
💙💛Dimineață, de la ora 10, va avea loc ceremonia oficială de redeschidere a clădirii. Evenimentul va cuprinde oficierea serviciului religios, prezentarea unei scurte secvențe dintr-un film documentar, alocuțiuni și un moment artistic susținut de Corul „Laudate Dominum” al Bisericii Evanghelice, alcătuit din elevii de la secția germană a Colegiului Național „Liviu Rebreanu”. Da, vor fi și surprize.
💙💛 Începând cu ora 18, în curtea liceului va concerta trupa Hara, solist Flavius Buzilă, care a compus imnul „Liviului”.
💙💛Pentru noi, 12 aprilie este o zi de sărbătoare. Și în zilele de sărbătoare îi vrei pe cei dragi alături de tine, așadar vă așteptăm și pe voi: elevi actuali ai „Liviului”, de ieri sau de mâine, profesori de ieri, de azi sau de mâine, părinți ai elevilor de ieri, de azi sau de mâine. Nu ați fost elevi, profesori sau părinți „de LIVIU”? Nu contează. Măcar o dată ați trecut prin fața clădirii impresionante de pe „Republicii”, deci aveți o legătură cu „Liviul”. Sunteți bineveniți!
💙💛Accesul se va face pe porțile de pe strada Ursului și Zimbrului.
💙💛Evenimentul va avea loc în curtea clădirii centrale. 

11.4.2025 Florentina Danci Anunțuri

Oferta educațională pentru anul școlar 2025-2026

 

CLASA PREGĂTITOARE
- două clase învățământ tradițional (22 de locuri/clasă) – 44 de locuri
- o clasă organizată conform reglementărilor specifice alternativei educaționale Step by Step –22 de
locuri
- o clasă învățământ tradițional, cu predare în limba minorității germane – 22 de locuri.

CLASA A V-A
- trei clase învățământ tradițional (26 de locuri/clasă) – 78 de locuri
- o clasă învățământ tradițional, cu predare în limba minorității germane – 26 de locuri

CLASA A IX-A
Profil real
- două clase specializarea matematică-informatică, intensiv informatică – 52 de locuri
- o clasă specializarea științe ale naturii – 26 de locuri
- o clasă specializarea științe ale naturii, bilingv engleză – 26 de locuri
- o clasă specializarea științele naturii, cu predare în limba minorității germane – 26 de locuri
Profil umanist
- o clasă specializarea științe sociale, bilingv engleză – 26 de locuri
- o clasă filologie, bilingv franceză – 26 de locuri
- o clasă filologie – 26 locuri

 

18.3.2025 Florentina Danci Plan școlarizare

Informații utile privind înscrierea în clasa pregătitoare, an școlar 2025-2026

Informații utile privind înscrierea în clasa pregătitoare, an școlar 2025-2026

Documente, criterii departajare clasa pregătitoare 2025-2026

Cerere de înscriere - format PDF

Cerere de înscriere - completare online

31 martie - 6 mai 2025: Completarea cererilor-tip de înscriere de către părinți/tutori legal instituiți/reprezentanți legali, online sau la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor.

Cererea-tip de înscriere se poate completa online, transmite prin e-mail la adresa clspreg@cnlr.ro sau se poate depune la secretariatul unității în perioada prevăzută de Calendarul  înscrierii în învățământul primar.
În situația completării online a cererii de înscriere sau a trimiterii prin e-mail sau prin poștă, părintele va transmite unității de învățământ declarația-tip pe propria răspundere, prevăzută în  anexa nr. 3 care face parte integrantă din prezenta metodologie, cu privire la veridicitatea informațiilor completate în cerere, respectiv recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare, în situația menționată la art. 6 alin. (1).

LEGISLAȚIE:

[NOU] Ordin nr. 3.435/28.02.2025 privind aprobarea Calendarului înscrierii în învățământul primar pentru anul școlar 2025 - 2026

Metodologia-cadru de înscriere (aprobată prin ordinul de ministru nr. 4019/2024)

Procedură de distribuție aleatorie a antepreșcolarilor, preșcolarilor, elevilor în formațiunile de studiu, aprobată prin OME nr. 3945/2024

6.3.2025 Florentina Danci Plan școlarizare

2025: Mobilitatea personalului didactic

Etape: Transfer/pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ preuniversitar şi de modificare a repartizării cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului cărora nu li se poate constitui norma didactică de predare completă conform deciziilor de repartizare pe post/catedră.
 
Condiții specifice: Pentru etapele de transfer/pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ preuniversitar şi de modificare a repartizării cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului cărora nu li se poate constitui norma didactică de predare completă conform deciziilor de repartizare pe post/catedră, pentru anul școlar 2025-2026, pentru Colegiul Național „Liviu Rebreanu” din Bistrița, condiția specifică, aprobată de ISJ BN, este următoarea: 
- nota 10 la inspecția la clasă la disciplina orelor/catedrei solicitate.

Grila de evaluare aferentă condiției specifice

24.2.2025 Florentina Danci Resurse umane

Ultimele articole

2024, 22 martie: Olimpiada Națională de Tehnologia Informației, secțiunea C# - etapa județeană

Rezultatele elevilor participanți la faza județeană a Olimpiadei de Tehnologia Informației, Secțiunea C#, 22 martie 2025

 Anunț contestații C#

În urma contestațiilor, rezultatele la lucrările reevaluate sunt următoarele: elevul cu id-ul  BN_CS_005 a obținut 72 de puncte, iar BN_CS_010 a obținut 67 de puncte.

______________________________________________________________________________

Pentru concurs este utilizat laboratorul de informatică din sala 38 de la etajul II al corpului de clădire B (Școala Gimnazială). 

Proba va începe la ora 9:00, durata probei este de 4 ore, concurenții sunt prezenți la ora 08:30 în laboratorul repartizat, iau la cunoștință de prezența în calculator a resurselor necesare iar la ora 9:00 primesc subiectele în format tipărit și/sau în format PDF.

Fiecare concurent va salva produsele/sursele proprii într-un director având drept nume ID-ul său de forma BN_CS_XXX în care:
- XXX reprezintă numărul de ordine stabilit de Comisia județeană de organizare, evaluare și de soluționare a contestațiilor (exemple: 001, 002, etc.). 

Fiecare concurent va primi ID-ul pe bază de semnătură de la un membru al Comisiei de organizare şi evaluare, luând astfel la cunoștință că vor fi evaluate doar produsele salvate în directorul denumit corect.

 

Repartizare elevi pe săli C# 2025

27.3.2025 Florentina Danci Olimpiade școlare

2025, 15 martie: Olimpiada de limba și literatura germană maternă

Rezultate finale OLLGM 2025

Rezultate inițiale OLLGM 2025

Eventualele contestații la etapa județeană a Olimpiadei de limba și literatura germană maternă se vor depune luni, 17 martie 2025, în intervalul orar 13.00-15.00, la secretariatul Colegiului Național „Liviu Rebreanu” Bistrița. ____________________________________________________________________________________

Se vor utiliza sălile 15 și 25 de la etajul 1 al corpului de clădire B (Școala Gimnazială). Pentru bagaje se va utiliza sala 53 de la același etaj. 

Competiția se va desfășura între orele 10:00 - 13:00. 

Intrarea candidaților în săli se face în intervalul 9:00 - 9:30. 

Repartizare elevi pe săli OLLGM 2025

20.3.2025 Florentina Danci Olimpiade școlare

Pagini anexe

Mai mult

Citește selecția Press Enter to Read Page Content Out Loud