În anul 2010, ziua de 15 ianuarie a fost declarată „Ziua Culturii Naţionale". Aşa cum se întâmplă pretutindeni în ţară şi în comunităţile de români din străinătate, în 15 ianuarie, şi la noi la CNLR ( „la Liviu"), 163 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu şi Ziua Culturii Naţionale au constituit pentru elevii claselor a II-a B şi a III-a C un motiv de întâlnire şi reîntâlnire cu opera poetului, în biblioteca şcolară. Printre poeziile recitate s-au strecurat amănunte din viaţa poetului, iar împreună cu micii curioşi de clasa a III-a am aflat câte poezii a scris Mihai Eminescu. Semnele de carte - diplome, imprimate cu o scurtă biografie a lui Mihai Eminescu, au fost primite de elevi ca o amintire a acestei zile, ca o răsplată pentru participarea lor la evocarea marelui poet naţional.
Au fost citite şi recitate cu mare emoţie poeziile lui Mihai Eminescu de către elevii: Mureşan Victor, Bercheşan Rovana, Hrişman Cornelia, Bunghez Raluca, Căienar Patricia, Călbază Raluca, Girigan Gabriel, Bozeşan Gabriel, Băbuţan Mihai, Rus Florin, Melean Nicoleta, Dobraniş Denis, Bugnaru Eduard, Guşă Raul, Muscaru Aurelian, Ilieş Dorothea, Ilieş Iudita şi Rusu Florina împreună cu învăţătoarea lor, Iulia Mircea.
Elevii din clasa a II a B: Bajko Adin, Baran Roxana, Bocsardi Cristiana, Butean Patric, Cătinean Daniela, Domnici Laura, Erdic Emanuel, Marc Patricia, Marin Denisa, Marti Paul, Mazilu Claudiu, Năşcuţiu Tudor, Neagoş Diana, Oniga Thea, Rebrean Iulia, Sighiartău Achim, Talpoş Maria, Tomşa Alexandru, Trifu Nicoleta, Trişcaş Andreas, Văcar Iris şi Rusu Claudiu au recitat poezii alese de ei şi şi-au invitat învăţătoarea - Reghina Pop - să cânte împreună „Somnoroase păsărele".
Alina Creţ
Album foto: Ce fac elevii din clasele a II-a B şi a III-a C la biblioteca şcolară?
Pagini anexe
Mai mult