Important

Este septembrie, deci începe școala

Septembrie este luna începuturilor și a întâlnirilor. Pentru unii dintre elevii de la „Liviu”, 9 septembrie 2024 marchează prima zi de școală, pentru alții este doar un alt început de an școlar, iar pentru cei din clasa a XII-a , ultimul început din viața lor de liceeni.

Pentru părinți, 9 septembrie 2024 este ziua în care vor putea rememora începuturile personale. Printre ei, există o categorie pentru care această zi va fi trăită cu emoții multiplicate, fiindcă propriul copil începe acum călătoria prin lumea fascinantă a școlii. Vorbind despre el, va folosi din acest moment apelativul „elev”.

Pentru profesori, este ziua reconectării cu copilăria și tinerețea. Nu poate fi altceva decât o zi minunată.

Să ne bucurăm pentru această zi!

Un an școlar începe. Ni-l dorim și pe acesta excepțional.

*

Să nu uităm însă că începerea școlii face parte din firescul vieții de elevi. În spiritul firescului am gândit programul zilei de luni, 9 septembrie 2024, ocazie cu care se vor desfășura scurte momente de întâmpinare, dedicate exclusiv elevilor din clasele pregătitoare, a V-a și a IX-a. Părinții își pot însoți copiii la aceste momente.

 Programul zilei de luni, 9 septembrie 2024:

 

Clasa/clasele

Locul

Ora

Clasa pregătitoare G

Curtea interioară a CeTin

9

Clasele pregătitoare A și B

Spațiul verde de la intrarea dinspre str. Colibiței,

Școala Gimnazială Nr.4

9

Clasa pregătitoare C

Curtea școlii de lângă imobilul 11, Campusul CNLR

9

Clasele I – IV

Sălile de clasă

9

Clasele a V-a A, B, C, G

Curtea școlii de lângă imobilul 11, Campusul CNLR

9

Clasele VI – VIII și X-XII

Sălile de clasă

9

Clasele a IX-a

A, B, C, D, E, F, G, H

Campusul CNLR, zona sălii mari de sport

10

Informații utile

6.9.2024 Florentina Danci Anunțuri

Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar

Începând cu data de 1 septembrie 2024, a intrat în vigoare noul Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar/ROFUIP.

ROFUIP reglementează organizarea și funcționarea unităților de învățământ preuniversitar din sistem.

5.2.2020 Florentina Danci Regulamente

Ultimele articole

2024, 23 august: Transferuri an școlar 2024-2025

Transferuri elevi - an școlar 2024-2025

Calendarul Examenului de diferențe și a susținerii testului de verificare a competențelor lingvistice

Programe școlare pentru examenul de diferențe


Toți elevii care au susținut examene de diferențe în sesiunea august-septembrie 2024 sunt declarați admiși și sunt așteptați la Secretariatul CNLR pentru a prelua cererea de transfer și a obține acordul de transfer de la școala de proveniență.

6.9.2024 Florentina Danci Plan școlarizare

2024-2025: Componența nominală a claselor a IX-a, matematică-informatică

Distribuirea elevilor în clasele a IX-a, profil real, specializarea matematică-informatică, intensiv informatică s-a realizat respectându-se prevederile art. 19-21 ale OME nr. 3945 din 1 martie 2024 privind aprobarea Procedurii de distribuție aleatorie a antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor în formațiunile de studiu, conform cărora elevii sunt ordonați în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, se realizează câte două liste pe criteriul de gen fete băieți, iar distribuirea acestora pe clase se face în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, câte un elev la fiecare clasă: primul elev în clasa a IX-a A, al doilea elev în clasa a IX-a B, ș.a.m.d. 

6.9.2024 Florentina Danci Plan școlarizare

Admiterea în învățământul liceal de stat, etapa a II-a

În 6 august 2024, se desfășoară probele de verificare a cunoștințelor de limbă franceză, respectiv limbă germană maternă.

Intrarea în școală/sală se face în intervalul 8.30 – 8.45, pe baza cărții de identitate. Proba scrisă începe la 9.00 și se susține în sala 15 (et I) din corpul B. Durează 60 de minute.

Proba orală se desfășoară începând cu ora 10.30 în sala 22 pentru limba franceză și în sala 20 pentru limba germană.

Rezultate proba franceză, admitere în învățământul liceal de stat, etapa a II-a

2024, 25-30 iulie: Înscrierea candidaților declarați admiși în clasa a IX-a

Înscrierea candidaților declarați admiși în clasa a IX-a, în urma repartizării computerizate, se realizează în perioada 25 -30 iulie a.c. (în zilele lucrătoare), la Colegiul Național „Liviu Rebreanu”, corpul B, sala 8 (parter), în intervalul orar 8 -16.

Documente necesare pentru înscriere la liceu

Cerere de înscriere

Consimțământ

6.9.2024 Florentina Danci Anunțuri

Pagini anexe

Mai mult